În contextul ingineriei civile, topografia se referă la culegerea de diverse date despre teren. Topografia implică de obicei măsurători ale distanțelor orizontale și verticale dintre puncte, împreună cu descrieri ale caracteristicilor exacte ale structurii și suprafeței terenului, realizarea de hărți și planuri ale suprafeței terestre.
Hărțile și planurile topografice reprezintă documentația topografică de bază cu reprezentarea tuturor detaliilor din teren de altimetrie și de planimetrie, utilă în toate domeniile economice și obligatorie în construcții.
Indiferent de stadiul sau domeniul construcției, prezența topografilor în șantier este obligatorie iar acest lucru contribuie la realizarea corectă a construcției, la eliminarea costurilor suplimentare și furnizează în timp real informații importante pentru arhitect și proiectant.
Ingineria Topografică cuprinde următoarele categorii principale de lucrări:
• studiile tehnico-topografice;
• proiectarea topografo-inginerească;
• trasarea topografică;
• determinări GPS;
• asigurarea topografo-inginerească a procesului tehnologic de construcții-montaj;
• observații topo-fotogrametrice ale deformațiilor și deplasărilor fundațiilor construcțiilor și a terenurilor cu grad ridicat din punctul de vedere al riscului alunecărilor de teren;
Inginerii noștri topografi întrețin și sprijină toate proiectele noastre de inginerie civilă.
Supravegherea și monitorizarea inginerilor topografi în timpul execuției ne ajută să verificăm calitatea serviciilor noastre și să respectăm toleranțele conform standardelor SR EN și STAS.
• Suportul topografic constă în consultanța topografică. Pentru demararea unui proiect nou de construire primii pași urmăresc planul topografic care reprezintă suportul indispensabil oferit proiectantului în vederea obținerii autorizației de construire.
• Ingineria Topografică reprezintă unul dintre componentele de bază al oricărui proces de construcție, aceasta fiind prezentă pe tot parcursul proiectului și asigurând o bună desfășurare. Oferim expertiză de specialitate în domeniul topografiei, servicii de înaltă calitate și folosim dispozitive performante, de ultimă generație cu o mare acuratețe.