Prin finalizarea acestor lucrări de reparații capitale și modernizare, capacitatea portantă PCN s-a ridicat de la 80 la 93 /R/D/W/T, iar capacitatea de procesare zboruri pentru această pistă a crescut cu 20%. Lucrările de modernizare au vizat, printre altele, schimbarea dalelor de beton de pe suprafața de rulare, refacerea terasamentului și modernizarea 100% a sistemului de balizaj. În timpul lucrărilor au fost turnate peste 90.000 de tone de mixturi bituminoase și au fost refăcute 7.800 mc de dale de beton. Precizăm ca pista are o lungime de 3,5 km, lățimea de 60m, din care 45 m reprezintă suprafața portantă și acostamente de 7,5 m. A fost construită în 1987 și a beneficiat de o reparație capitală în 1997, până la actuala modernizare fiind derulate numai lucrări de mentenanță.